Întrebări despre buze

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

Răspunsuri clare despre tratamentele BYDRAGAN Lips.

Cantitate și alegere

Nu există o cantitate potrivită pentru toate buzele. Alegerea între 0,5 ml, 0,7 ml sau protocolul de 1 ml se face în funcție de anatomie, volumul existent, calitatea și mobilitatea țesutului, istoricul injectărilor și rezultatul dorit. La BYDRAGAN, cantitatea este stabilită în urma evaluării, nu înaintea acesteia.

În anumite cazuri, da. În altele, preferăm ca protocolul de 1 ml să fie realizat în două etape. Tratamentul etapizat ne permite să urmărim modul în care țesutul răspunde și să păstrăm un control mai bun asupra formei și volumului final.

Da, poate produce o schimbare vizibilă, însă rezultatul depinde foarte mult de anatomia inițială. Aceeași cantitate poate arăta diferit pe două persoane. Cantitatea de produs nu poate prezice singură cât de evident va fi rezultatul.

Alegerea acidului hialuronic se face de către medic în funcție de anatomia și caracteristicile țesutului, istoricul tratamentelor și obiectivul urmărit. Nu considerăm că există un singur filler potrivit pentru toate buzele.

O fotografie poate fi utilă pentru a înțelege ce tip de rezultat îți place, dar nu poate fi folosită ca un model care să fie reprodus identic. Rezultatul este limitat și, în același timp, ghidat de propria anatomie.

Rezultat și durabilitate

Imediat după procedură există de obicei edem, iar acesta poate accentua temporar volumul și anumite detalii ale formei. Pe măsură ce edemul se reduce și produsul se integrează în țesut, aspectul buzelor se modifică. De aceea, rezultatul nu se evaluează imediat după procedură.

Edemul și sensibilitatea se reduc progresiv în primele zile, însă aspectul buzelor poate continua să se modifice pe măsură ce țesutul se liniștește. Evaluarea rezultatului se face după perioada de vindecare recomandată de medic (2-4 săptămâni).

Durata rezultatului diferă de la o persoană la alta și depinde de produs, mobilitatea buzelor, metabolism și tratamentele anterioare. Nu există o perioadă identică de persistență pentru toate pacientele.

Nu neapărat. Un rezultat care pare să dispară repede trebuie evaluat înainte de a adăuga o cantitate mai mare de produs. Uneori problema ține de forma naturală, de distribuția produsului sau de așteptările privind volumul, iar simpla injectare a unei cantități mai mari nu este întotdeauna soluția potrivită.

Procedura și după

Procedura poate produce disconfort, însă acesta este redus prin metode de anestezie locală adaptate pacientei și procedurii. Sensibilitatea diferă de la o persoană la alta.

În perioada imediat următoare procedurii pot apărea edem, sensibilitate, echimoze și mici neregularități temporare. Dacă apare durere importantă sau în creștere, modificarea neobișnuită a culorii pielii ori orice simptom care îngrijorează pacienta, clinica trebuie contactată fără a aștepta controlul programat.

Nu recomandăm masajul de rutină fără indicația medicului. Dacă este necesară o anumită manevră după tratament, aceasta va fi explicată individual.

Momentul unei noi injectări se stabilește după ce rezultatul tratamentului anterior poate fi evaluat corect. Faptul că pacienta își dorește mai mult volum nu înseamnă automat că țesutul are indicație pentru o nouă injectare imediată.

Tehnica potrivită

Nu alegem o tehnică înainte de a evalua forma naturală. Putem discuta despre rezultatul pe care ți-l dorești, însă tehnica este aleasă de medic în funcție de structura buzelor, țesut și limitele anatomice. Nu orice buză este potrivită pentru orice tehnică.

Nu trebuie să o alegi singură. În cadrul evaluării stabilim ce poate fi îmbunătățit, ce cantitate este potrivită și dacă tratamentul trebuie realizat într-o singură ședință sau etapizat.

FIECARE TRATAMENT ESTE INDIVIDUAL

Nu schimbăm ceea ce te definește. Evidențiem ceea ce te face unică.